„O misiune FMI, condusă de Jan Kees Martijn, va vizita Bucureştiul din 29 ianuarie până la 1 februarie 2024 pentru o vizită cu caracter obişnuit. Echipa Fondului va analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi va realiza o actualizare a perspectivelor macroeconomice”, a transmis FMI, în anunțul semnat de Geoff Gottlieb, reprezentant regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, scrie Agerpres.
MInistrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, a precizat că venirea FMI în România este o chestiune de rutină, pe analiza indicatorilor macro-economici și că va avea o întâlnire cu delegaţia FMI la minister, marţi dimineaţă, 30 ianuarie, la ora 9.00.
„România nu are acord cu FMI, iar Guvernul României este responsabil, iar toate măsurile care au fost luate pentru creşterea veniturilor românilor au fost luate la pachet cu măsuri privind o mai bună colectare a veniturilor statului, inclusiv e-factura”, a spus Simona Bucura Oprescu la…