Rezoluţia care va duce la suspendarea sa din funcţie a întrunit 204 voturi favorabile, în condiţiile în care era necesară o majoritate de 200 de voturi, anunţă agenţia sud-coreeană Yonhap. 85 de voturi au fost împotrivă, trei deputaţi s-au abţinut şi opt voturi au fost anulate în cadrul unei sesiuni plenare la care au fost prezenţi toţi cei 300 de deputaţi.
Decizia lui Yoon de la începutul acestei luni de a impune legea marţială – asupra căreia a revenit peste câteva ore – a aruncat ţara într-o criză constituţională, în timp ce soldaţii s-au ciocnit cu protestatarii pe străzile capitalei Seul.
PĂRĂSIT DE PROPRIUL PARTID
Starea de urgenţă a durat doar şase ore, deoarece parlamentul a votat pentru blocarea decretului. Ulterior, preşedintele şi-a cerut scuze şi a supravieţuit unui prim vot de punere sub acuzare după ce membrii Partidului Puterii Poporului (PPP), partidul său, au boicotat votul, ceea ce…