Studiul, publicat în revista Nature, sugerează că preocupările legate de productivitate sunt neglijabile și că munca hibridă ar putea fi într-adevăr configurația ideală pentru angajați.
Pentru realizarea studiului, cercetătorii au împărțit peste 1.600 de angajați ai Trip.com, o agenție de turism chineză, în două grupuri și i-au urmărit timp de doi ani.
Un grup a lucrat de la birou cinci zile pe săptămână, în timp ce celălalt a petrecut trei zile la birou și două zile acasă.
Concluziile la care s-a ajuns? Grupul care a muncit în regim hibrid a prezentat o satisfacție mai bună la locul de muncă. Rata de demisie a acestor angajați s-a redus, de asemenea, cu o treime, impactul fiind deosebit de pronunțat în cazul angajaților care nu erau manageri, al femeilor și al celor care pierdeau mult timp cu naveta.
Studiul a mai constatat că munca hibridă nu a avut un impact măsurabil asupra performanței sau productivității lucrătorilor….