Energocom va cumpăra GNL de la terminalul plutitor Alexandroupolis, în cooperare cu firma elenă de stat DEPA Commercial, a informat într-un comunicat compania din Republica Moldova.
„Luni şi marţi vom achiziţiona câte 14.000 MWh de gaze naturale din portul Alexandroupolis. În total vor fi aproximativ 28.000 MWh, echivalentul a 2,6 milioane metri cubi de gaze”, a afirmat Victor Binzar, directorul Energocom.
Deja compania a testat ruta de import din Grecia, cumpărând cantităţi reduse de gaze în 2023.
În prezent, Republica Moldova nu cumpără gaze din Rusia, dar regiunea separatistă Transnistria este dependentă de gazele ruseşti. Cantitatea totală de gaze necesară anual este puţin peste trei milioane metri cubi.
Republica Moldova era aproape exclusiv dependentă de gazele din Rusia, conform contractului cu Gazprom, dar a accelerat eforturile de diversificare a surselor de aprovizionare, după invadarea Ucrainei, în februarie 2022.