De câte ori aţi ajuns cu o rudă la Urgenţe şi aţi stat pe ace cu orele, neştiind ce i se întâmplă în spatele uşilor închise? În premieră naţională, familiile bolnavilor ajunşi în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Oradea primesc, începând de ieri, informaţii în timp real.
Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea a lansat apartinator.ro, o aplicație pentru telefoanele mobile, realizată de către IT-iști voluntari în colaborare cu specialistul unității.
Ideea aplicaţiei a pornit de la cazul unei orădence al cărei tată, bolnav cronic, a fost transportat la Urgențe în vara anului 2022 şi care, în orele cât a stat pe holul UPU, a primit doar în două rânduri informaţii despre starea părintelui ei, care a şi murit în Urgenţă.
„Am pornit de la faptul că aparținătorii nu au acces în zona unde sunt pacienții și că trebuie găsită o cale de…