Procurorul special Robert Hur a explicat că a decis să nu formuleze acuzaţii penale, deoarece Biden a cooperat cu ancheta sa şi s-ar dovedi probabil un acuzat cu o atitudine cooperantă la proces, fiind conştient că a greşit.
„Un om bine intenţionat, dar cu o memorie slabă”
„Am luat în considerare faptul că, la proces, domnul Biden s-ar prezenta probabil în faţa unui juriu, aşa cum a făcut-o în timpul interviului nostru cu el, ca fiind un om în vârstă agreabil, bine intenţionat, dar cu o memorie slabă”, a precizat Hur.
Procurorul spune că Biden nu s-ar confrunta cu acuzaţii nici dacă s-ar face abstracţie de politica de lungă durată a Departamentului de Justiţie de a nu fi inculpat un preşedinte în exerciţiu.
Hur a dat asigurări că Biden, spre deosebire de rivalul său prezidenţial preconizat pentru 2024, Donald Trump, nu ar risca închisoarea pentru manipularea incorectă a unor documente guvernamentale sensibile.