Potrivit organizaţiei, numărul persoanelor cu cancer din România aflate în evidenţa medicilor a depăşit 550.000.
Preşedintele FABC, Cezar Irimia, a declarat, într-o conferinţă de presă, că, în fiecare an, în România, se înregistrează peste 20.000 de decese evitabile din patologia oncologică, cu peste 45% mai multe faţă de media europeană.
“Avem un an subfinanţat faţă de necesar, mai ales că avem medicamente în aşteptare, să intrăm în posesia lor ca tratament.
Ele sunt de mult trecute de Agenţia Naţională a Medicamentului. Cred că sunt 39, din câte îmi aduc aminte, de medicamente noi, introduse pe listă sau indicaţii noi, iar 11 nu au alternativă terapeutic.
Cifre sumbre pentru România: cancerele noi au crescut cu 21% în 2023. Care este rata de mortalitate
Aici aş putea să vorbesc despre cancerul triplu negativ, unde peste 800 de femei în România ar putea beneficia de tratamente salvatoare de…