Ocolul Pământului în 80 de zile cu trenul, în cele mai luxoase garnituri feroviare, aceasta este propunerea cu care îi ispitește agenția de turism Railbookers pe iubitorii de călătorii. Traseul propus va traversa și România.

Una din călătoriile cele mai atrăgătoare ale anului 2024 este cu siguranță cea care își propune, precum în romanul lui Jules Vernes, ocolul pământului în 80 de zile. Cea mai mare parte a drumului va fi făcut în trenurile faimoase ce străbat cu vagoane elegante continentele: Rocky Mountaineer, Belrond Royal Scotsman, Orient Express sau Maharajahs’ Express.

Cele 13 țări de pe 4 continente vor fi admirate de norocoșii care vor cheltui pentru cele 80 de zile un tarif care începe de la 113.599 euro de persoană atât de la ferestrele trenurilor, cât și din avion, dar costul biletelor de avion și a unor mese nu este inclus în tariful minim.
Cea mai inedită experiență feroviară va avea startul în 28 august 2024 de la…



