Marcel Ciolacu nu i-a convins pe liderii Sanitas: Sindicaliștii din Sănătate vor continua protestele
Liderii Federaţiei Sanitas au declarat, miercuri, că apreciază deschiderea la dialog a premierului Marcel Ciolacu în vederea găsirii de soluţii privind salarizarea din sistemul sanitar, dar nu vor renunţa la calendarul de proteste anunţat până când principala lor revendicare, de majorare a salariilor cu 20% pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate, nu va fi rezolvată de guvernanţi.
Precizările au venit din partea preşedintelui Sanitas, Leonard Bărăscu, şi a prim-vicepreşedintelui, Iulian Pope, după plecarea prim-ministrului Marcel Ciolacu de la lucrările Consiliului Naţional al federaţiei.
“Mâine, vom fi la ora 9,30, în faţa Ministerului de Finanţe, nu putem să anulăm această acţiune pentru că este făcută pe ceea s-a întâmplat la nivelul…



