Austin, în vârstă de 70 de ani, este spitalizat de la 1 ianuarie la Walter Reed National Military Medical Center – un fapt pe care Pentagonul l-a ascuns publicului, Casei Albe şi Congresului săptămâna trecută. Acest fapt a declanşat o reacţie politică majoră, scrie Reuters
Nici adjunctă a lui Austin, Kathleen Hicks, nu a ştiut de acest caz timp de câteva zile, chiar şi după ce i s-a spus, în timpul unei vacanţe în Puerto Rico, să preia o parte din atribuţiile luib Austin la 2 ianuarie.
„El (Biden) a fost informat abia ieri (joi – n.r.) că secretarul Austin se afla în spital. El nu a fost informat până în această dimineaţă că principala cauză a acestei spitalizări a fost cancerul de prostată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.
„Nimeni de la Casa…