CCTV susţine că cel puţin 113 persoane au fost ucise în provincia Gansu şi alte 18 în provincia vecină Qinghai. Aproape 1.000 de persoane au fost rănite în cele două provincii, potrivit agenţiei de ştiri de stat Xinhua.
Cutremurul a fost cel mai mortal din China din 2014, când peste 600 de persoane au fost ucise în provincia Yunnan din sud-vestul ţării.
Reporterii AFP au văzut familii adăpostindu-se în corturi improvizate în faţa moscheii Majiahe din apropierea epicentrului seismului, cu sobe în aer liber şi pături recuperate din casele lor, singurele surse de căldură.
Localnicii s-au înghesuit în jurul sobelor din corturile mari instalate de guvern pe un teren de baschet din municipiul Liugou.
Un localnic a declarat pentru AFP că în unele corturi se înghesuiau până la 35 de…