Sâmbătă, 16 decembrie, în jurul orei 20, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați că, pe strada Traian Lalescu din municipiul Oradea, s-a produs un eveniment rutier. Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, la fața locului s-a deplasat o echipă de poliție pentru a efectua cercetări. Au constatat că un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Oradea, a acroșat un alt autoturism parcat regulamentar. Ulterior, șoferul a părăsit locul faptei, refuzând să oprească la semnalele polițiștilor.
În urma verificărilor efectuate, autoturismul a fost identificat și indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. Şoferul a fost identificat, fiind sub influenţa alcoolului în momentul producerii evenimentului. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea poliției, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și distrugere. Soferul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com