Cea mai mare investiție de mediu din România, în valoare de aproape 130 milioane de euro, prinde contur, anunță autoritățile județene din Galați. Noi investiții de mediu au fost finalizate la Tecuci, în cadrul unui proiect de management integrat a deșeurilor în județul Galați, realizat cu fonduri europene.
După ecologizarea și închiderea fostului depozit neconform de la Rateș (Galați), au fost finalizate lucrările la stația de transfer a deșeurilor și la cea de compostare a deșeurilor vegetale. Investițiile în valoare de aproximativ 13 milioane de euro au fost implementate cu succes la Tecuci pentru un mediu mai curat și un aer mai puțin poluat. Lucrările la aceste stații vor contribui la gestionarea eficientă a deșeurilor, reciclarea mai multor materiale, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și conservarea resurselor naturale.
Proiectul a inclus echiparea stațiilor cu utilaje necesare, precum și achiziționarea de șase camioane noi și mai multe containere de capacitate mare. De asemenea, au fost amenajate spații tehnice, o clădire administrativă, un bazin colector și un rezervor de mare capacitate.
Investiția de aproximativ 64 de milioane de lei cuprinde ecologizarea depozitului de la Rateș și construirea stațiilor de transfer și compostare a deșeurilor. Această investiție face parte dintr-un proiect mai amplu, finanțat cu aproximativ 130 de milioane de euro din fonduri europene, care vizează Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județul Galați.
Până în prezent, au fost finalizate lucrările la depozitul de deșeuri de la Valea Mărului și stația de transfer de la Târgu Bujor. Este un pas important pentru protejarea mediului înconjurător și gestionarea eficientă a deșeurilor în județul Galați.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com