Primăria Municipiului Galați a finalizat proiectul “Modernizare Parc Carol (fost Parc CFR)”, cod SMIS 134164, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Obiectivul general al proiectului a constat în reabilitarea și dezvoltarea funcțională a Parcului Carol, cu accent pe crearea unui spațiu urban de recreere și petrecere a timpului liber pentru comunitate.
Rezultatele obținute au inclus crearea unui circuit coerent al aleilor pietonale, dotarea cu mobilier urban, echipamente de fitness și de joacă, precum și instalarea unui sistem de iluminare public și ambiental. De asemenea, proiectul a avut un impact benefic asupra mediului, contribuind la îmbunătățirea calității aerului, solului și apei, și, totodată, a pregătit terenul pentru atragerea investitorilor în zonă.
Beneficiarii rezultatelor proiectului sunt locuitorii din zonele urbane marginalizate, membrii comunității locale și orice persoană interesată din comunitatea locală. Valoarea totală a contractului de finanțare a fost de 10.250.043,25 lei, din care 9.420.820,24 lei au provenit ca asistenţă financiară nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Proiectul s-a desfășurat în perioada 01.06.2019 – 31.12.2023, iar persoanele interesate pot obține mai multe informații de contactând Managerul proiectului, Vals Vergiliu Sorin, Director în cadrul Primăriei municipiului Galați, la numărul de telefon 0236307705 sau pe e-mail la adresa de contact: vergiliu.vals@primariagalati.ro.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com