Un incendiu violent a izbucnit la o locuință din bazinul legumicol Matca, județul Galați. Proprietarul a încercat să stingă focul singur și a suferit arsuri. Abia după ce flăcările s-au extins a anunțat pompierii. Sâmbătă, 16 decembrie 2023, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați a fost solicitat să intervină în localitatea Matca. S-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD de la Tecuci. Proprietarul a suferit arsuri ușoare la membrele superioare și, ulterior, a anunțat pompierii. Incendiul s-a manifestat generalizat la nivelul întregii gospodării și a afectat o anexă de 20 de metri pătrați.
Cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum necurățat, au anunțat pompierii. Aceștia recomandă populației respectarea cu strictețe a măsurilor de apărare împotriva incendiilor. Coșurile de fum trebuie verificate, reparate și curățate periodic de persoane specializate și autorizate. În podurile clădirilor, coșurile se tencuiesc pe interior și pe exterior și se dau cu var pentru a se putea observa cu ușurință eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei care pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile.
De asemenea, coșurile de fum se vor izola față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșului cu 25 de centimetri și să se introducă un strat de materiale necombustibile. Totodată, se interzice folosirea improvizațiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereții combustibili sau în apropierea materialelor combustibile. Pompierii recomandă și protecția cu materiale incombustibile a pardoselii din podurile clădirilor și din încăperi nesupravegheate.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com