Deputații au aprobat, în ședința de plen de marți, transferul a 15 unități sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Transporturilor către alte ministere și instituții cu rețea sanitară proprie. Printre acestea se numără MApN, MAI, Ministerul Justiției, SRI, SIE, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Academia Română, autoritățile administrației publice locale și universitățile de medicină și farmacie acreditate. Potrivit unui amendament, după transferul prevăzut în proiectul de lege se interzice schimbarea domeniului de activitate a acestor unități sanitare. De asemenea, un criteriu nou pe care trebuie să îl îndeplinească unitățile sanitare este referitor la “proiect/program de dezvoltare și modernizare a infrastructurii de sănătate și de creștere a calității serviciului medical, inclusiv un plan de investiții și de dezvoltare a tipurilor de servicii medicale oferite”. Printre unitățile care urmează să fie transferate se numără Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 “Witting” București, Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 București, și altele din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Galați, Constanța, Brașov, Pașcani, Simeria, Oradea, Craiova, Sibiu și Drobeta-Turnu Severin. Deputatul USR Emanuel Ungureanu a criticat modul în care se face această trecere, susținând că interesele pacienților nu sunt luate în considerare, iar Spitalul Witting ar fi fost mai eficient dacă ar fi rămas la administrația spitalelor și serviciilor medicale din București. Acest transfer a fost realizat fără acordul pacienților și al personalului medical, ceea ce înseamnă blocarea accesului acestora la un spital de calitate.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com