Începând din a doua jumătate a lunii decembrie, IMM-urile din cele șase județe beneficiare ale Programului Tranziție Justă vor putea accesa finanțări nerambursabile de până la opt milioane de euro pentru fiecare proiect care duce la crearea de noi locuri de muncă. În funcție de valoarea finanțării solicitate, crearea unui nou loc de muncă va fi calculată la un cost cuprins între 150.000 și 175.000 de euro.
În perioada 20 decembrie 2023 – 20 martie 2024, IMM-urile din județele Galați, Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova și Mureș vor putea depune cereri de finanțare pentru dezvoltarea investițiilor productive. Investițiile sprijinite vor susține crearea de locuri de muncă durabile, inclusiv formarea, perfecționarea și recalificarea persoanelor afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic. Pentru această linie de finanțare a fost publicat ghidul solicitantului în varianta finală.
Programul Tranziție Justă are un buget total de circa 2,1 miliarde de euro pentru cele șase județe, din care Galațiului îi revine suma de 387,58 milioane de euro pentru investiții în reducerea emisiilor producției de oțel și dezvoltarea activității productive a IMM-urilor în domenii economice cu potențial de creștere.
Intreprinderile mici și mijlocii din Galați vor putea beneficia de o finanțare nerambursabilă între 200.000 și 8 milioane de euro pentru lucrări de construire, extindere a spațiilor de producție/ prestare de servicii, achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, achiziționarea de instalații/ echipamente specifice în scopul implementării măsurilor legate de contribuția la dezvoltarea durabilă, precum și achiziționarea de brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice.
Pentru a fi eligibile, societățile comerciale sau cooperativele gălățene trebuie să se încadreze în categoria IMM înființate până la 31 decembrie 2021 cel târziu, iar domeniul în care se realizează investiția trebuie să fie eligibil în cadrul programului. De asemenea, solicitantul trebuie să nu fi avut activitatea suspendată în anul curent sau anterior depunerii cererii de finanțare și să fi înregistrat profit brut sau profit din exploatare.
Noile locuri de muncă create prin proiect trebuie menținute pe o perioadă de cel puțin 3 ani după finalizarea investiției, iar costul unui loc de muncă nou creat variază în funcție de valoarea finanțării solicitate, fiind între 150.000 și 175.000 de euro.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com