Se toarnă primul strat de asfalt la Podul Hobanat din Galați, cea mai complexă construcție realizată de la Revoluție încoace. Podul va avea o înălțime de 62 de metri, echivalentul a unui bloc cu 24 de etaje. Costel Fotea, președintele CJ Galați, a anunțat că se toarnă primul strat de asfalt pe rampa dinspre Talcioc. Pentru construirea celor două rampe ale podului hobanat s-au utilizat peste 35.000 de metri cubi de material, având în vedere că ele au aproape șase metri înălțime în zona de conectare cu podul.
Podul hobanat va avea o lungime de aproximativ 500 de metri liniari și este prevăzut cu patru benzi de circulație. Construcția va fi înaltă de 62 de metri și se înscrie în cadrul proiectului Drumul de Centură, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani. Investiția de aproximativ 40 de milioane de euro prevede modernizarea a 10,45 km de drum, care pe unele porțiuni va avea patru benzi de circulație, piste pentru bicicliști, cu o lungime totală de 6,5 km.
Se lucrează și la partea de hidroizolație a podului, iar în perioada următoare, în funcție de condițiile meteo, se va turna asfalt și pe alte tronsoane ale Drumului de Centură. Lucrările de extindere, reabilitare și modernizare ale Drumului de Centură din Galați vor fi finalizate până în iunie 2024. Podul hobanat face parte din acest proiect și are rolul de a fluidiza traficul în zona, eliminând necesitatea intrării în oraș pentru a accesa Centura Galațiului.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com