Autorităţile au fost sesizate de un cadru didactic care a văzut urmele de violenţă pe corpul copilului. Poliţiştii au fost sesizaţi de un cadru didactic din cadrul unei unităţi de învăţământ din comuna Voineşti că un minor de 5 ani prezintă vătămări specifice unei agresiuni, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Minorul a fost transportat la Spitalul Municipal Bârlad pentru evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la o unitate medicală din municipiul Vaslui, adaugă sursa citată.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în continuare sub supraveghere medicală.
„Pacientul, un băiat în vârstă de cinci ani, prezenta o ruptură de splină şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale în unitatea noastră. Din fericire, nu a fost necesară îndepărtarea…



