Trei ucraineni, un croat, un german şi un francez se numără printre răniţi, scrie France-Presse, citând un purtător de cuvânt al municipalităţii.
În acest moment, bilanţul rămâne de 21 de morţi şi 18 răniţi, în marea lor majoritate cetăţeni străini de diferite naţionalităţi. Patru minori sunt spitalizaţi, doi tineri de 16 ani şi doi copii, potrivit News.ro.
TEMEREA AUTORITĂȚILOR ESTE CĂ BILANȚUL VICTIMELOR VA FI MAI MARE
”A existat un zvon că autobuzul a luat foc, dar a fost doar un început de incendiu care a fost imediat stins. A fost un autobuz electric care s-a prăbuşit de la 10 metri şi nu cred că a lovit cablurile de înaltă tensiune, ci s-a prăbuşit pe drumul de legătură Carbonifera, care se conectează direct la sistemul de autostrăzi din Veneto”, a fost declarat consilierul pentru drumuri al municipalităţii din Veneţia, Renato Boraso, pentru Sky Tg24.
Autoritățile speră ca în această…