Audrey Hale a ucis, în atacul de ieri de la o şcoală din Nashville, 6 persoane: 3 copii de câte 9 ani şi 3 adulţi. Femeia a cumpărat legal armele folosite la crimă, iar masacrul redeschide în SUA eterna discuţie despre interzicerea armelor de foc.
Dar, cine este fata şi care să fi fost mobilul oribilei crime? Se ştie că absolvit anul trecut Colegiul de Artă şi Design Nossi din Tennessee.
Din relatările presei de peste Ocean, avea resentimente pentru că a trebuit să urmeze o şcoală creştină, iar în ultima perioadă s-a identificat ca transgender.
Într -un selfie publicat pe LinkedIn, apare cu o privire fixă către cameră şi cu un aer serios.
Fata a proiectat o hartă detaliată a şcolii, inclusiv punctele de intrare potenţiale, şi a monitorizat clădirea, înainte de a ucide 3 elevi…