Cenaclul „Noduri şi Semne”. Poemul jugului

Ioan Iosif Roca ne-a surprins cu o proză emoţionantă, intitulată MAMA, gândindu-se, probabil, și la faptul că martie este Luna Mărţișorului, dar și la femeile din viaţa oricăruia dintre noi. Această proză, ne-a destăinuit autorul, era un fragment dintr-o carte mai veche, dar pe care a simţit că trebuie s-o readucă în atenţia cititorilor, adică a cenacliștilor, teleportând-o din trecut în prezentul imediat.

Proza este un portret al mamei pe care autorul îl creionează, punându-ne în faţă niște scrisori din familie, ale copiilor. Suntem familiarizaţi, astfel, cu viaţa dintr-un sat de creștini catolici, situat în Moldova, din perioada colectivizării forţate a anilor ‘50, în urma căreia mulţi ţărani au simţit că și-au pierdut identitatea ancestrală. Scenele de la ţară mi-au amintit de scrierile altor scriitori români, respectiv, Marin Preda, Ion Lăncrăjan, Dinu Săraru, Nicolae Velea sau – la noi, în Covurlui – Apostol Gurău…