Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe asistentul principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentul de Stat al SUA, Dereck J. Hogan, aflat la Bucureşti pentru a participa la reuniunea Dialogului Strategic România-SUA. Oficialul american a propus acordarea de sprijin tehnic pentru includerea României în programul Visa Waiver. Alte teme de discuţie au fost cooperarea bilaterală pe dimensiunile politică, economică şi militară, situaţia de securitate regională, în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina şi situaţia de securitate din regiunea Marii Negre.
”În cadrul întrevederii, între principalele subiecte discutate s-a aflat cooperarea bilaterală dintre România şi Statele Unite pe dimensiunile politică, economică şi militară. În ceea ce priveşte cooperarea sectorială, un loc central în cadrul discuţiilor l-a ocupat colaborarea dintre cele două…