Copy of ȚÂNCUL PĂMÂNTULUI (VII)

Mama se uită la mine! Se uită lung şi întrebător, dar cu blândeţea din totdeauna! Şi o aud: “Dragul mamei, după cum arăţi, după cum eşti îmbrăcat, nu cred că o duci cum trebuie, nu cred că faci bine! Semeni leit cu un cocoş colorat, ţanţoş şi zgribulit! Uite, cu cocoşul ista din ogradă, care nu-şi mai încape-n pene! Îl vezi cât de fudul calcă printre găini, da? N-are nici un strop de sobrietate-n ţinută! O face pe deşteptul, d-aia umblă aşa! Ei, cam aşa eşti şi tu! Ce-s cu hainele aestea pe tine? Ţi-am spus mereu să nu te strâmbi la port şi la vorbă, deoarece nu astfel arăţi lumii că ai ceva în cel de sus, adică cel de pe umeri! L-ai văzut pe taică-tu, vreodată, îmbrăcat în halul ista? Nu vezi că semeni că ăla de pe cutia cu cremă? Ce-i cu cămaşa asta strâmtă de crapă pe tine? Crezi că aşa cucereşti fetişcanele? Crezi că aşa dovedeşti vro ceva? Da’ ce zic eu?! Văd că toate odraslele din sat, cum pleacă…