Echipa Institutului Cultural Român din Roma și-a cerut scuze artistului George-Sorin Nicolae și redacției ActiveNews pentru preluarea unui portret al marelui Constantin Brâncuși, fără a menționa sursa și autorul, pentru un eveniment dedicat marelui român.
ICR Roma a făcut corecțiile necesare și a publicat regretele pe site-ul instituției. Sigur că acceptăm scuzele și ne exprimăm speranța că nu a fost găsit un țap ispășitor pentru o culpă comună a tuturor responsabililor de eveniment. Important e să fie respectate drepturile autorilor, ale artiștilor și fotografilor români, probabil cei mai furați pe internet.
Cu această ocazie am aflat și noi că cel care era pus de Ana Pauker să urmărească emigrația română anticomunistă de la Paris, prin urmare inclusiv a lui Constantin Brâncuși, ca vârf al acesteia, apare într-un film documentar omagial realizat de Cristina Liberis pentru Trinitas TV. Dacă nu îl vedeam filosof îl credeam și azi…