Guvernul a aprobat, joi, Acordul cadru între România şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea celei de-a doua contribuţii elveţiene în anumite state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale, semnat la Bucureşti, la 12 decembrie 2022.
România va beneficia e de peste un miliard de lei
Potrivit unui comunicat al Executivului, Acordul cadru detaliază instituţiile din România şi Elveţia responsabile cu implementarea contribuţiei elveţiene, modalitatea şi principiile de implementare a contribuţiei, precum şi ariile tematice în care se vor dezvolta măsurile-suport.
„Prin acest Acord, România va beneficia de 221,5 milioane franci elveţieni (peste 1 miliard de lei) din contribuţia financiară nerambursabilă aprobată de Parlamentul elveţian pentru coeziune economică şi socială pentru unele state membre ale Uniunii Europene, în vederea reducerii disparităţilor economice şi sociale din UE”, se arată…

